Cop Out are toate premisele pentru a fi un dezastru cinematografic. Regia este semnată de Kevin Smith, care nu a mai făcut un film bun de la Clerks. încoace, acela fiind debutul său în cinema, iar scenariul aduce a poveste de film realizat pentru televiziune, aspect bine oglindit de jocul actoricesc deosebit de slab. Cu toate că sunt conştient de calitatea modestă a acestei producţii, recunosc că am râs destul de mult, însă pentru aceasta trebuie să îl laud pe Tracy Morgan, unul dintre cei mai amuzanţi actori din ultimii ani, care îmi face ziua mai bună cu fiecare nou episod din 30 Rock. Bruce Willis este mai plictisit ca niciodată, iar dacă rolurile comice de altă dată i se potriveau perfect, în Cop Out vedem la lucru un actor care şi-a pierdut naturaleţea cu care interpreta partituri de erou mereu pus pe glume. Acesta este primul film în regim de studio pe care îl regizează Kevin Smith. Deşi are un statut respectat la Hollywood, imaginea sa este susţinută de puţine filme cu adevărat bune. Glumele depăşite par a fi un deliciu de care Kevin Smith nu se mai satură. Da, a fost amuzant în Clerks., dar acela era un film de zece mii de dolari şi nimeni nu şi-ar fi imaginat că va fi văzut vreodată la scară largă. Cu fiecare film pe care l-a realizat, regizorul american şi-a pierdut din vigoare, nemaigăsind formula magică utilizată în mult lăudatul film cu care a păşit în lumea cinematografiei.
Cop Out este o comedie poliţistă tipică, unde personajele centrale, în ciuda diferenţelor antagonice de personalitate, fac o echipă indestructibilă, iar mobilul acţiunii este constituit de îndreptarea unor greşeli şi recuperarea unui obiect şi a unei persoane. Citeste tot articolul